duminică, 25 iulie 2010

De ce nu imi mai place fotbalul ?

Am jucat si eu fotbal deci cum se spune "ma pricep la feonomen". Am ajuns chiar la un club din prima divizie, la echipa de tineret dar cum intrasem la facultate in anul intai am hotarat ca pentru restul vietii mele este mai importanta scoala. Nu regret nici o secunda alegerea facuta. Viata mi-a demonsrat pana acum ca am facut o alegere foarte buna.
A reinceput campionatul nostru si am rasfoit ziarele sa vad rezultatele, oricum prea putin importante fiind prima etapa.
La altceva voiam sa ma refer. Am tot sperat ca in fiecare an se va schimba cate ceva si la noi. Din pacate se pare ca nu se poate. Nici nu s-a incheiat prima etapa ( maine mai este un meci ) si a reinceput circul.
Desi au fost primele meciuri, este o isterie generala si toata lumea acuza pe toata lumea, toti se simt furati, nedreptatiti si mereu pentru esecuri sunt gasiti vinovati altii. Meteahna veche romaneasca.
A trecut vremea cand presedinti de cluburi erau rectori de facultati, ingineri sau doctori.

miercuri, 21 iulie 2010

Nenea August

Astazi am fost sa il vad pe tata. In drum spre casa lui trec mereu prin fata casei lui nenea August( fie-i tarana usoara). De la el, un simplu padurar, am primit o lectie buna. De fiecare data mergeam in caruta lui si ne lasa noua haturile - eu unul si Cata unul. Cand ajungeam la el acasa ne lasa sa scoatem tuica din butoi cu tzoiul - o sticla mica legata cu ata. Ne fascina zgomotul pe care il scotea tzoiul cand cadea in butoiul cu tuica.
Terminasem prima clasa si am plecat in vacanta. Am trecut prin fata casei lui si m-a intrebat ( pe mine si geamanul meu frate ) ce premiu am luat. Premiul doi am raspuns. Atunci o sa beti tuica din butoiul cu numarul 2. Cand o sa luati premiul 1 o sa beti din butoiul cu numarul 1.
Si am ajuns inginer :)

duminică, 18 iulie 2010

Filmul romanesc a mai luat un premiu

Pe Euronews am vazut ca un nou film romanesc a avut succes la un festival.
Laudabil.
Nu ma omor dupa filmele facute de "noul val" de regizori dar ma bucur de fiecare data cand iesim si noi in evidenta cu ceva pozitiv.
Nu imi plac filmele facute dupa 1989 pentru ca in marea lor majoritate au ca tema viata din perioada comunista. E ca si cum unui bolnav care s-a vindecat de cancer ii aduci mereu aminte despre boala.
Caram dupa noi un balast si nu reusim sa ne rupem de trecut. Ne irosim energia cu ceea ce a fost ramanandu-ne prea putina pentru a ne crea un prezent sau un viitor.
P.S. nu am vazut film romanesc turnat dupa 1989 in care sa nu fie o scena cu tema sexuala. O adevarata obsesie.Este ca un concurs de gimnastica la care sunt elemente impuse si vrei nu vrei, ele trebuiesc executate.

Zilele si noptile unui student intarziat

Am terminat de citit o noua carte. Este prima carte scrisa de Gib Mihailescu pe care o citesc. Mi-a amintit de perioada studentiei.
Merita citita mai ales pentru melancolia pe care o trezeste in noi.